28.04.2015

TenarisUniversity: inaugurarea unei investiții în viitor

Pentru o zi, PR & More s-a mutat la Zalău, acolo unde o echipă de 14 oameni a lucrat pentru un eveniment reușit: inaugurarea TenarisUniversity. Noua clădire este o investiție în valoare de 14 milioane de dolari în viitorul industriei românești, dar și un simbol. Ea va găzdui cele peste 100.000 de ore de training pe care le parcurg anual angajații TenarisSilcotub, însă va fi deschisă și evenimentelor dedicate comunității locale. În plus, inaugurarea a marcat 10 ani de activitate a Tenaris în România.

 

Conceptul propus de PR & More a urmărit să reflecte toate acestea, alături de valorile companiei: angajamentul pe termen lung față de România, deschiderea față de comunitățile locale în care TenarisSilcotub lucrează și viziunea asupra educației ca un factor de creștere pe termen lung.

 

Pentru o zi, mii de oameni au fost „studenți pentru o zi”: programul a început cu evenimentul oficial de inaugurare, la care au participat prim-ministrul Victor Ponta și Excelența Sa Diego Brasioli, ambasadorul Italiei în România, alături de autoritățile locale și reprezentanți ai Tenaris din întreaga lume. Partea oficială a fost urmată de o Zi a Porților Deschise, în care angajații și familiile lor au putut descoperi noua investiție într-un cadru relaxat și prietenos.

 

PR & More a contribuit prin crearea conceptului întregului eveniment, servicii de event planning, media relations și BTL.


Proud member of IPRN

IPRN
RO  |   EN  |   DE
PR & MORE pe Facebook PR & MORE pe Twitter PR & MORE pe YouTube