28.06.2011

TenarisSilcotub răsplăteşte loialitatea cu sprijinul PR & MORE

Agenţia PR & MORE a organizat prima ediţie a „Galei Seniorilor”, un eveniment în premieră prin care TenarisSilcotub i-a răsplătit pe angajaţii cu o vechime de 25, respectiv 30 de ani în companie. PR & MORE i-a transformat pe seniorii TenarisSilcotub în vedete de film, prin intermediul unui material video în care aceştia au avut ocazia să povestească cele mai amuzante, dar şi cele mai dificile momente din carieră, dar şi să vorbească despre transformările care au avut loc în companie în tot acest interval. De asemenea, PR & MORE a organizat evenimentul propriu-zis, asigurând conceptul creativ, dar şi serviciile tehnice necesare unei adevărate gale.


TenarisSilcotub – divizia de producţie a Tenaris în România – este cel mai important producător român de ţevi fără sudură. Peste 1.200 de persoane lucrează în cele două unități de producție ale sale, oţelăria din Călărași şi fabrica de ţevi din Zalău. De asemenea, TenarisSilcotub este unul dintre partenerii de tradiţie ai PR & MORE, colaborarea începând chiar de la fondarea agenţiei.


Logo TenarisSilcotub



Proud member of IPRN

IPRN
RO  |   EN  |   DE
PR & MORE pe Facebook PR & MORE pe Twitter PR & MORE pe YouTube