28.10.2014

Sala Polivalentă: eveniment de inaugurare, alături de campionii Clujului

cona

Un eveniment dedicat performanței în sport, care să îi aducă în prim plan pe oamenii care reprezintă sportul clujean, într-un cadru elegant – de la această cerință au pornit primele discuții cu CON-A, compania care a construit Sala Polivalentă din Cluj-Napoca și care a apelat la PR & More pentru o inaugurare de succes.

O lună mai târziu, covorul roșu era întins în fața celei mai moderne Săli Polivalente din România, care își deschidea porțile pentru primul eveniment oficial din istoria sa. Sute de invitați, tururi ghidate pentru a descoperi toate facilitățile oferite de noua sală, meciuri demonstrative de handbal și baschet – toate acestea au necesitat o organizare „la minut”, precizie și o foarte bună coordonare a unei echipe complexe. Event planning, design, DTP și media relations sunt printre serviciile specializate pe care agenția PR & More le-a pus la dispoziția CON-A pentru ca toate acestea să se întâmple.

Iar apoi au venit rezultatele – o inaugurare care a reunit comunitățile sportive și business a Clujului, dar și autoritățile locale, un eveniment urmat încă de a doua zi de zeci de articole în presa locală, regională și națională.


Proud member of IPRN

IPRN
RO  |   EN  |   DE
PR & MORE pe Facebook PR & MORE pe Twitter PR & MORE pe YouTube