28.10.2011

PR & MORE, singura agenţie din afara capitalei premiată la PR Award

Agenția PR & MORE a primit diploma de excelență la categoria „producții video” pentru proiectul Tenaris TV, în cadrul galei Romanian PR Award, cel mai mare eveniment dedicat relaţiilor publice din România. Premiul este singurul câștigat de o agenție din afara capitalei.

 

Tenaris TV a însemnat o relansare a comunicării interne în interiorul grupului Tenaris, prin introducerea de conţinut video în portalul destinat angajaţilor. Proiectul a fost demarat de către companie în 2008, la nivel global, şi gestionat în România de PR & MORE. Prin filmele realizate de agenţie, mii de angajaţi din întreaga lume au putut vedea povestea combinatului siderurgic de la Călăraşi, modul în care fabrica de la Zalău a fost modernizată, dar şi un film despre o zi din viaţa unui angajat român. „Ne-am dorit ca oamenii să devină implicați, să aibă un rol în acest proces de comunicare, şi am văzut că angajații au dorit să se transforme din spectatori în realizatori de conținut, care să vorbească despre compania în care lucrează”, spune Renate Roca-Rozenberg, managing partner PR & MORE. În urma succesului acestui concept, compania a inaugurat un canal YouTube propriu. Pentru a mări accesul la filme, ecrane speciale au fost instalate în sediile TenarisSilcotub, iar compania a oferit angajaților camere video pentru ca aceştia să poată realiza propriile producţii.

PR AWARD


Proud member of IPRN

IPRN
RO  |   EN  |   DE
PR & MORE pe Facebook PR & MORE pe Twitter PR & MORE pe YouTube