25.10.2011

PR & MORE pune România pe harta International PR Network

Agenţia de relaţii publice PR & MORE a devenit membră a International PR Network (IPRN), o reţea de profil în care se regăsesc cele mai profesioniste agenţii independente din întreaga lume. Astfel, PR & MORE devine singura agenție din România care a fost acceptată în organizaţie.

 

IPRN este activă pe toate continentele şi oferă soluţii la nivel global, construite pe baza unei cunoaşteri detaliate a realităţilor locale. Agenţiile membre colaborează pentru a duce la bun sfârşit proiecte internaţionale pentru clienţi din toate colţurile lumii. Conduse de profesionişti în comunicare cu experienţă şi reputaţie în comunităţile din care fac parte, agenţiile din reţeaua IPRN sunt recunoscute pentru că respectă un cod strict de conduită profesională şi etică. „Intrarea în această rețea de profesioniști activi la nivel mondial este o nouă recunoaștere a muncii noastre, dar mai ales un nou avantaj unic pe care îl putem oferi clienților noștri. Mulți dintre cei alături de care lucrăm sunt la rândul lor prezenți în întreaga Europă și chiar în lume, iar acum suntem la rândul nostru mai aproape de ei, oriunde ar fi. În același timp, ne dorim ca parteneriatul cu IPRN să ducă la consolidarea imaginii României în lumea relaţiilor publice, spre beneficiul întregii industrii de profil”, a declarat Adrian Gog, managing partner PR & MORE.

IPRN


Proud member of IPRN

IPRN
RO  |   EN  |   DE
PR & MORE pe Facebook PR & MORE pe Twitter PR & MORE pe YouTube